Iata mai jos marturia unei mamici despre una dintre educatoarele noastre:

O striga Cami. Dar de cele mai multe ori… mami. Nu ma supar, ba dimpotriva. stiu ca peste zi copilul meu se bucura de si mai multa iubire. Neconditionata. Exista astfel de oameni printre noi, pamanteni cu aripi de inger care prin nu stiu ce miracol ajung sa intre in viata ta. Tu-i cauti, nestiind exact unde si cand ii vei intalni. Iar brusc, iti ies in cale exact cand ai mai mare nevoie de ei. Si raman un timp. Sau poate doi. Ca Mary Poppins. Oameni-sincron, care au o misiune in viata ta si mai ales in cea a copilului tau. De a-i arata ca lumea este in primul rand un loc frumos, plin de bunatate, iubire si aventura. Si ca sta in puterea lor sa traiasca asa.

Cami este una dintre acele educatoare pe care le vezi in filme sau reclamele cu iz hollywoodian. Doar ca ea este reala. Are ochii mari si albastri, fata luminoasa si o imensa candoare in privire, chiar si dupa o zi intreaga de activitati. Nu stiu de unde mai are atata energie la finalul de program. stie totul despre “copiii ei” – ce le place si ce nu, la ce sunt extraordinari si ce-i inspaimanta, cum le place sa le vorbesti si ce-au facut acum un an pe vreme asta…

Cami pastreaza tot. Fise de lucru, planse de la pictura, desene pe care le primeste de la pici ca pe surprize, poze de la serbari si mai ales multe emotii. Ultima serbare a fost cea mai grea pentru Cami. Dupa 4 ani de daruire e greu sa-ti vezi copiii pregatindu-se de scoala, sa vezi cum isi iau zborul in rochite purpurii sau camasute albe si veston. E greu sa ii inveti pentru serbare poezii si cantecele cu mesaje de plecare. E greu sa le rostesti ‘curaj, incredere, acum voi mergeti mai departe!’ cand simti cum inima-ti ramane undeva in urma, plina de dor si asteptare.

La ultima serbare Cami a avut cele mai mari emotii. Nu pentru piticii deja mari, ci pentru ca simtea ca trebuie sa fie tare. Sa nu-i vada nimeni ochii umezi si mainile tremurand pe foaie. Si-a asternut din timp cuvintele cat a putut de bine, cu scrisul ei mare si rotund pe care aproape ca-l zaresc din primul rand. Rosteste repede si sacadat, parca isi pierde suflul dupa fiecare vorba. Alearga printre randuri, doar-doar o termina mai repede de spus ce-a scris in foaie. Alerg si eu printre cuvinte si parca ma agat de cate-o vorba. O clipa-mi amintesc cum eram mica la serbare si brusc ma vad acum printre parinti. Nici eu nu mai stiu in ce rol sunt. O zaresc pe Cami privind cu drag la grupa in timp ce-nchide foaia plina de cuvinte. Sar de la locul meu, ii dau o imbratisare lunga si-i soptesc “Mai e si tabara!”.

Cami ofera libertate. Este poate cel de mai de pret lucru pe care il poate da un dascal copilului ce-l are-n grija. Libertatea de a reusi. Libertatea de a fi el insusi si de a-si accepta greselile. De a fi responsabil pentru cei din jur si de a fi independent. Multa rabdare si incredere.

Cami este si ferma. Stilul ei educativ vine din bun simt si din iubire autentica pentru copii. Citeste cu curiozitate si e deschisa in comunicare. Dincolo de toate formele alternative de invatare, Cami este atenta la copil. il simte, ii recunoaste un talent si apoi i se dedica. in totalitate.

Cami are de multe ori emotii. Sa le fie bine. Sa le placa. Sa ne linisteasca. Sa ne faca o surpriza. Cu un zambet reuseste sa ne dea peste cap si cea mai mohorata zi. Vorbeste cu mult drag despre copiii ei, iar ei acasa despre ea.

Cami este mami. Si tati. Si nu ma supar, pentru ca stiu ca timp de 4 ani copilul nostru a fost iubit cat pentru o viata.

– Si la ce gradinita ai mers?

– La mami si tati.

– Ei nu, serios, la ce gradinita?

– Da, la Mami si Tati.

Text preluat de pe noelaz.ro